La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de mătasă; La noi atâția fluturi sunt, Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte; La noi sunt cântece și flori Și lacrimi multe, multe... Pe boltă, sus, e mai aprins, La noi, bătrânul soare, De când pe plaiurile noastre Nu pentru noi răsare... La noi de jale povestesc A codrilor desișuri, Și jale duce Murășul, Și duc tustrele Crișuri. La noi nevestele plângând Sporesc pe fus fuiorul, Și-mbrățișându-și jalea plâng Și tata, și feciorul. Sub cerul nostru-nduioșat E mai domoală hora, Căci cântecele noastre plâng În ochii tuturora. Și fluturii sunt mai sfioși Când zboară-n zări albastre, Doar roua de pe trandafiri E lacrimi de-ale noastre. Iar codrii ce-nfrățiți cu noi Își înfioară sânul Spun că din lacrimi e-mpletit Și Oltul, biet, bătrânul... Avem un vis neîmplinit, Copil al suferinții, De jalea lui ne-am răposat Și moșii, și părinții... Din vremi uitate, de demult, Gemând de grele patimi, Deșertăciunea unui vis Noi o stropim cu lacrimi...
sâmbătă, 19 aprilie 2025