Noi niciodată nu vom fi ca fraţii

Noi niciodată nu vom fi ca fraţii.
Aprinse inimi, de-ar putea să şadă 
Ca roua limpede, de dimineaţă,
Sub ochii încă închişi, sfântă pomadă.

Dar gândurile-n poală ce cântăresc amarnic
Sfioase catedrale învăluite-n ceaţă
Şi suie nebuneşte spre-un sâmbure năvalnic
Mânate de nevoia de-a căuta o faţă,

Aievea n-or minţi, aievea-or pune
Credinţa în mai bine fiinţei căpătâi.
Nicicând, chiar de te rog, nu, nu îmi spune

Ce apă e aceasta care mă-neacă acum, 
Ce frig lăuntric frige tăcerile dintâi,
Căci niciodată, suflet, noi nu vom fi ca fraţii.