Noiembrie

Socotesc de-acum cât Soare
Se împrăștie pe-afară
Și că-i mai puțin, se pare,
Decât vineri, bunăoară.

Las problemele mărunte
Lepădate lângă poartă
Și-nspre culmile cărunte
Căruntețea mi se-ndreaptă.

Cu rășina m-atrag pinii
Și verdeața lor din vele
Că mai des descopăr linii
Strâmbe, drepte, mititele.

Râul văd prin ariniște
Cum pe pietre-și spală spume,
Iar întârziate gâște
Se tot duc și duc în lume.

Că din zare până-n mine
Simt pustiul cum doar crește
Și strâng pene cu suspine
De la aripi, pământește.

Ca să le prefac în vise
Înțesute pe hârtie
Și cu buchiile scrise
Să le-arăt prezența vie.

Numai că nu-s prea vădite
Pe-ale rândurilor fire
Din aceste vremi tihnite
Sufocate-n liniștire.

Când oprită, ca din fugă,
Totuși dumirită-i viața
C-a uitat măcar c-o rugă
Să deștepte dimineața.

Prin troienele de drame
Ocărându-și dur uitarea
Cântărește raze-n grame
Și-n etate depărtarea.
Victor Bragagiu