Nostalgie de iarnă Vântul, aprig, viscolește Omătul ce s-a depus Cum privirea ta stârnește Tot amorul meu răpus. Fulgi de nea roiesc în zare Antrenându-se în zbor Precum gândurile mele Antrenate de-al tău dor. Zac copacii desfrunziți Ca năluci între troiene Ca un suflet dezgolit Păgubit fără de vreme. Strălucește tainic lacul Amăgit de-a lunii fire Ca o inimă zdrobită Amăgită cu iubire. Din camin ieșind alene Fumul gros se risipește Ca speranța de-mplinire A celui care iubește.
sâmbătă, 31 mai 2025