Privesc grăbiții nouri ce-alunecă pe zări, Topindu-se departe și revenind întruna. Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări, Ei, frații cu dreptatea, cu ziua și cu luna. Oceane mari de apă pe-a cerului genuni Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă, Revarsă altădată și trăsnet și furtuni - Rămân aceleași totuși oceane mari de apă. Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi! Centauri, turme, nave, creneluri de redută... Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi, Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.
sâmbătă, 19 aprilie 2025