Nu am știut să te păstrez

Nu am știut să te păstrez

Știm amândoi că viața-i scurtă,                  
M-am tot ferit, dar vreau să îti spun,         
Aștept de mult să-ți bat la poartă,               
Când te privesc cu greu mă adun.             

Te-aș fereca, ca slova în gând,                        
M-aș amăgi că mă iubești,                           
Apoi ți-aș cere, în primul rând,                   
Să îmi fii mai mult decât îmi ești.               

Mai vreau un pic de mângâiere,                 
Un strop din stocul tău de amor,                
Să-mi dai din sursa de plăcere                    
Săruturi strânse într-un izvor.                    

Și iar mă-ntorc la mine-n gânduri,             
Din nou speranțele trișează,                        
Mă simt răpus de valuri tulburi,                    
Dar te doresc, dorința-i trează.                    

Aș face tot să-mi fii o floare,                        
Eu ți-aș dărui mai mult din crez,                   
Cândva voi ști și cum se moare,                   
Dar nu am știut să te păstrez!                        

Autor: Gabriel Stănciulescu