Nu arunca cu liniştea mea de pãmânt! Nuuu! E mãnuşa de catifea diafanã cu care mângâi uşor faţa încreţitã a timpului. Mã înduioşeazã resemnarea lui. Mi se pare uneori cã a intrat în depresie şi stã amorţit, inabordabil, în timp ce secundele îi scapã printre degete, joacã şotron în pãrul lui încâlcit, apoi o ia fiecare încotro apucã, ţipând isteric de-atâta nesperatã libertate. Uite cum unele, inconştiente, alunecã de zor pe toboganul unei stele necunoscute!... Nu ştiu, poate într-o zI sã reuşesc sã aduc înapoi mãcar o secundã risipitã şi sã reaprind viaţa în obrajii timpului aflat în derivã. Dar cu ţãndãri de linişte crezi cã se poate?!
sâmbătă, 31 mai 2025