Plâng ochii norilor mânați de-un vânt hain prin țara cailor senini tot mai puțin. Dor nervii vremilor întinși mult prea prostesc de valul triștilor dricari ce se rotesc. Vezi colții zbirilor, lătrând parc-a pustiu, luând urma mânjilor, rânjind pe străzi bocciu. Curg stropii, domnilor! vestind un cer senin, în raiul șerpilor scuipând în jur venin.