n-aveți ochi, mâinilor, dar cum știți a crea minuni cât suflet puneți când țineți un prunc o tâmplă sau alta o mână iubită tremurul emoției și mângâierea cu putere și răbdare greul n-aveți semne de circulație, brațelor, dar prin voi aleargă atâtea îmbrățișări atâta viață pe atâtea drumuri iar când intervin blocaje răbdătoare așteptați până urcă și coboară prin voi căutătoare informații întregi să culeagă revin apoi afară ca niște iederi întoarse din creșterea într-o lume cu sori la maxim 45 de grade și rămâneți cu urma trecerii lor în tușeu un pic prea amețitor... nu, n-ai somn, ochiule din inimă mă ții cu caietul în mâini poezia să se-nchege înainte să vină vreo oboseală a ochilor de afară dar te înțeleg... îmi strigă somnul ades, odihnește-te, poet zevzec, altfel îți vor lua umbrele inima și-o vor ține în bol de ceață la geam, să stea în pace eu îl cert și îl alung și umblu prin vers năuc visând astrele niște cărți iar noi toți duminică după-amiază citind istoriile și poemele eternului trecător mare altfel greu de spus visând ca prostul lumea asta condusă de bine nu de rapacitate, cruzime și minciună _ Copyright Mariana Fulger
sâmbătă, 31 mai 2025