Nu ţi-aduci ţie-n odaie

Soarele bronzeazǎ 
Spicul
În câmpia 
Prea uscatǎ
Bântuitǎ de nimicul
Ce se vrea 
O cazematǎ.
Vântul pleacǎ 
În concediu
Lǎsând vraişte 
În Prislop
Şi cu greu gǎseşti 
Remediu
Sǎ-nţelegi starea 
Ca scop.
N-o-nţelegi, 
Deşi ai vrea
Sǎ alungi 
O rǎstignire
Ce-ar intra, 
Fǎrǎ-ndoialǎ,
Chiar în marea 
Devenire.
Nori anemici 
Fǎrǎ ploaie,
Rǎtǎcind pe cer 
Stingheri,
Nu-ţi aduc 
Ţie-n odaie
Un motiv
Ca sǎ mai speri.