Nu vreau să mă trezesc din vis
sâmbătă, 31 mai 2025
Nu vreau să mă trezesc din vis
...
Am avut același vis,
Că zburam din nou cu tine.
Printre stele, spre Tanis!
...
Nu e durere-n lumea ta,
Nici lacrimi, nici suferință,
În mine nu e neputință,
Iar uneori, la malul mării,
Când pășim desculți pe plajă,
O, Asinor, regina mea,
Se văd, în nesfârșirea zării, 
Ca o minunată vrajă
Când marea ne-atinge pe picioare,
Sclipind în razele de soare,
Semințe mici de stea!
...
De lumea asta nu mi-e dor,
În lumea ta vreau să rămân,
N-am vrut să mă trezesc din vis,
Să fiu cu tine pe Tanis,
Că-n lumea ta eu sunt mai bun
Și-mi ești regină, Asinor!
...
În fiecare noapte-albastră
Mă visez cu tine-n zbor,
Spre lumea ta, spre lumea noastră,
O, minunată Asinor
Să fim în același vis,
Împreună, pe Tanis!
...
Unde nu este suferință
Și-n mine nu e neputință,
Și văd în dulcea ta privire
Doar iubire, doar iubire!
...
De lumea asta nu mi-e dor,
Nu vreau să mă trezesc din vis,
Să fiu cu tine pe Tanis,
Să-mi fii regină, Asinor!