Nu-i nimic, poți să pleci

Nu-i nimic, poți să pleci,
Să distrugi, să înfrângi,
Să mă frângi și să legi
Chiar și ștreangul, să plângi.

Să dărâmi ziduri mici,
Idealuri și praf.
Ziduri mari să ridici,
Să mă faci mai bolnav.

Și apoi, cât sunt viu
Să-mi cânți doinele reci.
Și să-ți scriu, și să-ți scriu,
Însă ștreangul să-l legi.