Inima mea se mai îndrăgosteşte numai cu ochii, nu mai risipeşte farmecul trupului tânăr prin sânge chemarea urcând. Mai rar scoate capul câte-o vibraţie ascunsă ce porii mi-i umple cu vise în anii ce vin încărcaţi cu păcate. Tot mai atins de chinul durerii ce devine obişnuinţă, cad vinovat în propriile gânduri ca într-o fântână fără ciutură. Orice mă mai aşteaptă se hrăneşte din cuvinte galbene stoarse dintr-o lămâie. Mai luminos decât un copil în joacă mă copilăresc alături de el.
sâmbătă, 31 mai 2025