poţi să-mi dizolvi existenţialo matinal şi atât de precoce claustrofobia cu ştrampii tăi prea lycra să rămână credibili întregi în ascensorul acesta nebun dinspre moarte spre viaţă în care m-ai azvârlit placat aproape disperată din dragoste să mă faci eseu antologic chiar în buturile şi sub nasul rivalei de la parter devenită brusc spectatoare cu degetul înţepenit pe un buton replay nefuncţionabil doar tu citadină vestală mă puteai reinventa croşeta din resturile minţii mele decăzute abandonate într-un demisol predestinat să mă urci furioasă dar atât de tandră pe terasa inimii tale la o cafea cu frişcă şi un pişcot iubito despleteşte-mi puţin buzele să te pot şopti în sfârşit fericit
sâmbătă, 31 mai 2025