Nu-mi vine să mai scriu...

Nu-mi vine să mai scriu – parc-aș urla la lună,
Nu pot schimba cu versul o lume prea nebună –
Credeam că doar frumosul aduce bunătate,
Dar mulți aduc urâtul cu-așa seninătate

Că te întrebi cum oare pământul îi susține,
Și ce resort ascuns urâtul îl deține
Încât se răspândește ca ciuma, epidemic,
Iar binele cu greu, de parcă e endemic?

Atâta urâciune cuprinde lumea noastră,
Și națiuni întregi au soartă prea sihastră –
E foamete în lume, dar și obezitate,
O, Doamne, unde ești ca să le vezi pe toate?!

Nu-mi vine să mai scriu, decât dac-aș putea,
Cu versul să alint, să schimb lumea cea rea,
Iar rănile-oblojite de-un vers ce-i clăditor,
În suflet ca și-n trup va fi vindecător.