În haosuri lumești și-n iaduri fabricate, Strigoiul sunt, ce pe-a lui spaimă-și vine. Și-acea avalanșă de gânduri cangrenate, La manta-i grea, de-a mea ființă-și ține. Sunt restul unui om cules de vânturi, Contemplând amorul plin de stârvuri. Sunt ca o rădăcină-n horcăitul ceții, Pe care și-o îmbată plânsurile vieții. Și cum mi-i bafta, nici sfântă, nici onestă, Amară-i ziua toată și-n toate mi s-atestă. Nimica dar se-ntâmplă, nimica-i și de mine, Un chef ca de pieire, el pleacă și mai vine. O, aste clipe sunt fulgere de aht intense, Scăpătând din cer, precum rocile imense. Hotărât mi-i ceasul suferințelor de veghe, C-o nouă-nfățișare și reputația-i a veche!
sâmbătă, 31 mai 2025