O, chilia mea sărmană, Cu negritul, tristul zid, Dacă n-aţi fi voi în lume, Aş fi stat să mă ucid. Dar voi, cei ce-aţi fost de faţă Când vărsam lacrimi fierbinţi, Trişti pereţi, negriţi de vreme, Voi acuma sunteţi sfinţi. Sfinţi, căci ce-i mai sfânt în lume Decât când o dulce gură Îţi şopteşte vorba tristă Că-n sfârşit şi ea se-ndură.
