O, dulce înger blând, Cu ochi uimiţi de mari, La ce mai reapari Să-ngreunezi al meu gând? Părea că te-am uitat, Că n-oi mai auzi Că-mi aminteşti vreo zi Din viaţa mea de sat! Mai poţi să-ţi aminteşti Cum noi umblam desculţi Şi tu stăteai s-asculţi Duioasele-mi poveşti? Spuneam cum au îmblat Frumos fecior de crai În lume nouă ai Iubita de-au aflat! Ca şi când te-ai mira, Tu ochii mari făceai, Deşi mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ş-apoi când te rugam Să-mi spui de mă iubeşti Prindeai ca să şopteşti Cu buzele abia! Şi-mi răspundeai cu dor: „Tu nu mă vei căta, În veci rămân a ta Căci drag îmi eşti de mor…” Uitaşi al tău cuvânt: Nu m-ai chemat să viu Alăturea-n sicriu, La stânga ta-n mormânt! Dar azi, când se părea Că-n veci eu te-am uitat, Tu iar te-ai arătat Ca-n tinereţea mea; Suflarea ta uşor Zburat-au răcorind Şi reîntinerind Întâiul meu amor. Mai tare să-mi vorbeşti: – De mine ce te temi? – S-aud cum lin mă chemi Acolo unde eşti! Curând, curând şi eu Îmi pare c-oi pleca Pe dulce urma ta, Iubit copilul meu!
