Printre norii ca perdeaua Se zărește soarele, A plecat demult și neaua, Clipocesc izvoarele. Ghioceii capu-şi saltă, La fel albăstrelele, Nuferii plutesc pe baltă, Bucurând ostroavele. S-au trezit și brotăceii, Sălciile au mugurit, În pădure brebeneii Dau îndemnuri la privit. Ce mai cântec, ce culoare Primăvara a adus, E moment de-nviorare, De cu zori până-n apus. E frumos și este bine Când e pace pe pământ, Dar de nu-I Isus cu tine, Ești purtat ca frunza-n vânt! Bucurați-vă de viață, De căldură și frumos, Dar nu neglijați povața, "Căutați-L pe Cristos!" Căci trăirea e ca floarea, Se deschide într-o zi, Când veni-va înserarea Ca un sunet va pieri. Când priviți cu drag natura, Învățați din cursul ei Și-ascultați apoi Scriptura, "Să n-aveți alți dumnezei!" Tot ce-i pe pământ se trece, Flori, copaci, păsări și om, Când cocorii au să plece, Să dai roade, ca un pom. Ca să vadă toți credința Ce o ai, iubirea ta, Să arăți cum pocăința, Poate inimi a schimba. Și când primăvara vine Cu alaiul ei de vis, Să trezească pe-orişicine Își dorește-n paradis. Dragul meu, privește cerul, Că-i senin, că-i înnorat, Ca să învingi efemerul, Crede-n Cel ce-a înviat! E frumos și este bine Când e pace pe pământ, Dar de nu-I Isus cu tine, Ești purtat ca frunza-n vânt! O eternă primăvară Te așteapt-acolo sus, Pașii Lui se-aud afară... Ești prieten cu Isus? 01/03/17, Barcelona -Lucica Boltasu