O fântână cu apă vie

Nopţile mele nu au subterfugii
toate se sfârşesc lamentabil pe ploi
ferestrele lor au ochiuri în cer.
Absorbite de mişcarea pământului
trec cu dezinvoltură pe partea opusă,
încetează să mai influenţeze.

Pentru mine între orele zero şi trei
toate au porţile închise cu zăvoare de lemn
şi câinii lor păzesc ielele ieşite la joc.
Cei care se apropie de lumea lor,
uimiţi peste măsură
pot rămâne săriţi de pe fix, ori nebuni.

Privesc dimineţile cu ochii mari, limpede-n faţă,
mă umplu cu lumina frumuseţii lor,
o fântână cu apă vie, răcoroasă
îmi înalţă osul fiinţei
în tulpină odată cu sufletul tânăr,
să mă încing cu seva iubirii,
în femeia care cheamă
cu inima captivă de cel ce nu vede
păcatul şi scrie .