Buchetul ce ţi-am dat l-ai plâns cu jale, Căci floarea, dacă-i ruptă, e doar vis... Mi-ai spus că-n câmp, doar, vrei să vezi petale, Şi nu-ntr-o vază ce soarta le-a-nchis. Mă iartă...! N-aveam prostul obicei De-a rupe flori, căci nu sunt insensibil - De când am dat cu nasul de femei M-am apucat de acest gest oribil! Tu însăţi eşti o floare-n rădăcină - În suflet mi-ai intrat tot mai adânc, Dar de-mi găseşti atât de multă vină, Am să te las cu florile-ţi pe câmp!