O frunză-ngălbenită...

O frunză-ngălbenită...

O frunză-ngălbenită-mi bate-n geam
Şoptind că timpu-i să mă-ntorc la matcă,
Ea a simţit de mult că-n suflet eu jeleam
Chiar de trăim haotic zicând mereu: Ce dacă!
Spre  frunză am privit prin lacrima ascunsă
Dorind să-i prind mesajul şi timpul ei puţin,
Dar am simtit durere şi  inima străpunsă
De-o suliţă de foc ce-n vârf ţinea venin.

M-am aşezat rănită pe-un pat de frunze moarte
Agonizând o vreme printre năluci şi frig,
Dar o lumină vie m-a dus în zbor, departe,
La uşa mântuirii şi-am început să strig.
Deschide-mi, Doamne, sunt oaia rătăcită,
Priveşte-mă cum sufăr şi rana-mi sângerează!
Iisuse, către Tine, mă-ntorc acum smerită
Iertare-Ţi cer, o, Doamne, te rog mă înviază!

Ţin faptele în palme nimic nu vreau s-ascund,
Aştept să-mi dai pedeapsă pentru păcatul greu,
În umilinţă stau şi-n lacrimi mă cufund
Că te-am uitat pe Tine, Dumnezeul meu.
Am lenevit mult timp în somnul fără rost
Şi-am petrecut voioasă cu nebunia clipei,
Noian de ani şi zile, vasal la rău am fost
Şi n-am ştiut că totul e leagănul risipei.