O, NEMURITOR LUCEAFĂR! (omagiu spiritului eminescian) O, nemuritor Luceafăr Ancorat pe cer albastru, Te așteaptă „flori de nufăr” Să le dai sclipiri de astru! Precum Pasărea Măiastră Ți-ai croit zbor spre infinit, Dar ai lăsat „Floare-albastră” Să-ți cânte doru-n asfințit! Codrul, după tine plânge Și-n ropote plâng izvoare, De „Dorință” ce se frânge Pe-ale vremii sanctuare! „Teiul” la pământ se-nclină Pe ram încărcat de doruri, Că nimeni nu-i mai alină Durerea dusă-n ecouri! Peste „pădurea de argint” Doinește vânt de pe creste, Să-i fie craiului alint În idilică poveste. „Plopii fără soț” te cheamă din vremuri să-ți povestească despre a iubirii dramă, ca jertfă-n soartă lumească. „Lacul” încărcat de nuferi, Ar vrea… „Timpul” să se-ntoarcă, Să cobori dintre luceferi Și să-l cutreieri pe-o barcă. Dar privind vremea cum trece Prin iubiri înșelătoare, „Tu rămâi la toate rece”, Cu lumina creatoare. Din Universul astrelor Măsori timpul cum se duce Călător cu „un singur dor” Și destinul la răscruce. Iar noi, muritorii de rând, Sărutăm pe al tău mormânt, „Icoana stelei” lăcrimând În raze blânde pe Pământ. Maria Filipoiu / U. Z. P. R
sâmbătă, 31 mai 2025