Criticului Bland O pasăre, odată, Cu-aripa ei curată, Pe raza cea de soare, Mi-a scris:- "inima-mi doare..!" Cuvântul mi-a trimis: "Caisul.. sinucis" Plângea cu-amar şi jale, Iar lacrimile sale Ca boabele de rouă Rupeau inima-n două.. Eu am rămas mirată, De o asemeni soartă.. Pornit-am vitejeşte Să văd de nu-nfloreşte Caisul cu pricina.. Dar am găsit grădina Cu pomi mulţi, mititei, Mari se credeau şi ei... El îi privea tăcut.. Iubirea-i era scut, Săgeţilor ce-ntr-una Veneau să-i ia cununa, Doar lacrima-i de argint Era al său alint! O, nu-i adevărat! Privindu-l, am aflat: Caisul azi, trăieşte... Îl văd cum îmi zâmbeşte... Dar moare zi de zi Când vede-ai săi copii, Că nu vor să-nflorească Frumosul,să-l rodească! Caisul meu, uitat De toţi, nemângâiat, Plânge sub grea furtună Când florile-şi adună.. Iar crengile-şi întinde Şi-n braţe îi cuprinde, Cu dor ca şi o mamă Ce nu-i luată-n seamă... Cu sufletul vibrând Caişi,imbrăţişând, Îmi spune:"Îi iubesc.. Şi-ascult cum înfloresc..!" 01.02.2016 cununa=aici,rolul de coroana
sâmbătă, 31 mai 2025