Ochi pierduţi în culoarea ultimei lacrimi

Ochi pierduţi în culoarea ultimei lacrimi

Parcă dincolo de pleoape, ochii plâng,
ziua-mi pleacă legănată de un mers nătâng,
urme pe zăpada albă par bolnave patimi,
iar culoarea  piere în căderi de lacrimi.

Se întrec în mine, semeţe culmi de gânduri,
rostogolindu-se-n tumult ca pietrele-n intrânduri,
mai smulg din norii grei câte un firav strop,
să ud albastre flori din lemnul de isop.

Şi cer apoi umilă s-aşeze Dumnezeu,
doar umbra Sa pe gândul, ce-apasă-atât de greu
pe-albastre nopţi ce-aşteaptă, să înflorească merii,
pe culmile de gânduri din vremea primăverii.