Ochiul Domnului

Ochiul Domnului

Mai priveam spre cerul nopţii  
plin  de nori, întunecat,
ş-am văzut ce niciodată 
pân-atunci nu mi-a fost dat.

Ochiul Domnului priveşte 
înspre globul pământesc,
ca să vadă muritorii 
ce acum se odihnesc.

Luna e a Lui pupilă, 
dilatată de extaz, 
aurie şi frumoasă 
îmbrăcată în atlas;
irisul - halou ceresc 
– un căprui cu mov electric 
şi reflexe de turcoaze, 
contrastând acum feeric 
cu albastrul cenuşiu 
al oceanului pustiu.

Norii – nişte văluri negre 
– trec în goană, alergând,
dar nici unul nu umbreşte 
„Ochiul Domnului” arzând.

Fenomenu-i cunoscut: 
prevesteşte că furtuna 
- în oceane şi în mări 
– va produce multe valuri 
şi în lume mari schimbări.

De Sf. Ion, Vasile şi Gavril, 30.01.2007 – orele 18,10-19,45