Demult, demult, Îmi place primăvara s-o ascult, S-o simt, să-mi fie O mângâiere și o bucurie, Să-mi dea mireasma florilor de tei Și amintirea vechii odisei A pașilor pe care-n vremuri, eu, Îi presăram pe drumul tău, mereu, Căci tu-mi erai Ispita coborâtă dintr-un rai Ori dintr-un vis Pe care Universul l-a trimis Unduitor, tăcut, plutind ușor Prin liniștea adâncului de dor Și ai rămas pe-un loc ce-n veșnicii A fost al tău și te-aștepta să vii. Acolo-mi ești, Neîncetând de-atunci să-l îngrijești, Să-mi fii, să-ți fiu O primăvară-a timpului târziu Din sufletu-mi ce vrea să îți rămână Același ce a fost și, mână-n mână, Să trecem împreună în uitare Și-n neuitări din viața viitoare.
sâmbătă, 31 mai 2025