Lumea-i foarte simplă-n sine Însă mulți vor s-o complice - Unul spune că ea vine, Că doar pleacă altul zice. Se pornește întrebare Și-n răspuns mi se preface: Tot ce din pământ răsare În pământ și se întoarce. Veacuri trec umplute-n crime Luminate de istorii, Iar părinții-n țintirime Nu pot auzi cocorii. Ei, blajinii, ca ofrandă S-au supus să fie-n glie Numai în banala boandă* Și cu pleata brumărie. Tot în brazda lor amară Udă-n sarea de sudoare Osteniți se îngropară Doar cu dorul de plecare... Stepa mea e-n unde toată De movile și de valuri C-au trecut pe-aici odată Mii și mii, și mii de neamuri. Care s-au știut, firește, Ca stăpâni pe-aceste zile. Acum iarba verde crește Fericită pe movile. Ce-a rămas din ei în lume Că un dâmb ori că o cruce Fără semnele de nume Gândurile să-mi apuce. Vremea e demult trecută, Timpurile sunt uitate, Sapă râpa în cucută Cimitirile uitate. Toți din lut avem pornirea Să o-nsămânțăm în humă... Poate spune fericirea C-a lăsat măcar o urmă? Crai-Nou seceră și taie Stele tremurânde-n lanuri, Pe când ziua cea bălaie Germinează alte planuri. Ochii mei privesc spre aștri Tot cu nerăspunsul veșnic Vor fi de folos cunoașteri Oboselilor din sfeșnic? Lumânarea-ntreagă arde - Ce mai poate să rămâie: Ceru-n veșnice arcade Cu-amintirea de tămâie? Și privirea mea mai este Înțesută în Speranță Cătând iarăși o poveste În clepsidră și distanță... Simt că-mi spun din prospețime Zarzării plini de petale: „Rădăcinile-n vechime Bucurie au, nu jale!..” Și cu inima mea traiul Parcă prinsei a-nțelege - Bunii n-au păstrat doar plaiul, Ci și viața peste lege. Iar și iar e începutul, Viu în mine este-un mâine Și nu tot ce lasă lutul Doar cernoziom rămâne. Din pământ ieșim cu toții Însă am dreptul minunii: Cerul văd cu strănepoții Cum îl am și cu străbunii! *Boandă - bundă, pieptar Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025