Oglindire

Deseori, în miez de noapte,
Vise stele vor să prindă,
Iară sufletu-mi cu toate
S-uită-n cer ca în oglindă.

Neputând găsi hotare
Ca și setea de poveste
Se uimește cât de mare
El în lumea asta este.

Mai ales că nu am demne
Cugetări sfinte de vatră
Deșirat ca Strâmbă-Lemne,
Îndesat ca Sfarmă-Piatră.

Dar când vreau să se oprească
Și să spună:Iată hatul!
Iarăși Pronia cerească
Mă invită cu înaltul.

Să tot cresc fără de capăt,
Fără grijă și oprire
Ca în mine să încapă
Infinitul de Iubire.

Mă îndeamnă iar misterul
De lumi noi să nu am frică
Și se oglindește Cerul
Tot în inima mea mică!
Victor Bragagiu