Omagiu 1 Tu Tu ești aici, între cuvinte, printre versuri ce rimează, ca să cobori pe-aceeași rază la fel de blând ca înainte! Tu ești în florile de tei ce tot cad de-atunci, mereu, că versul tău, luat de la zei, e flacăra lui Prometeu! Tu ești în codrii de aramă ce freamătă ca să-i asculți, în atâția ani pierduți, care și acum te cheamă! Ești pe pământ precum pe cer luceafărul strălucitor, care, în timp ce toate pier, rămâne memuritor! 2 Luceafăr Citesc poeme de iubire, scrise de tine-atunci, de mult, și-mi pare că sfios, ascult, o simfonie din Psaltire! Parcă te văd, transfigurat, cu luceferi pe la tâmple, așteptând înfrigurat cu-amor, versul să se umple! Ești tu, nesecat izvor de poezie și iubire, întruparea unui dor, îndrăgostit de nemurire! Cosmosul ți-a fost părinte, nemurirea ți-a fost mumă, tu ești lumina cea cuminte, ce-aduce cerul către humă! Ne porți dincolo de timp, cu versul tău, nemuritor, luceafăr strălucitor precum zeii din Olimp! 3 Luceafăr blând Nici nu mă mir, luceafăr blând că muritorii te-au hulit și-abia după ce-ai murit, ai devenit eternul gând! Contemporanii nu văzură ce vedeai tu așa ușor pe bolta nopților, o dâră lăsată de un dulce dor. Ei nici nu puteau să vază, ce vedeai tu cu simțirea: un prinț ce cobora pe-o rază, dând pe iubire, nemurirea! Multe mai aveai de spus dar te-au izgonit devreme, de tine aveau a se teme, că pentru ei, erai prea sus! Și i-ai lăsat în lumea lor, în care tu n-ai avut loc, ei petrecuți de-al lor noroc, tu pe cer, nemuritor! 4 Că amintirile te cheamă Nemuritor, în infinit prințul luminii tu ne ești, iar dacă lumii i-ai murit, în versuri încă strălucești! Te-ai dus acolo, între zei, să-ți duci veșnica odhnă și-acuma ești dulcea lumină ascunsă-n florile de tei! Poate, vreodată, totuși, vei reveni pe-aripi de vânt, să fii iubirea din cuvânt și lacul încărcat de lotuși! Te-așteaptă doinele cu jale te-așteaptă codri de aramă, vino iar pe-aceeași cale, că amintirile te cheamă!
sâmbătă, 31 mai 2025