Omul cu compasul | Poezii Online
sâmbătă, 19 aprilie 2025
Am zgâriat aseara pe nisip 
formula unei alte ordini, care 
conține-al lucrurilor tainic chip, 
cel fără de ruină și mișcare. 

Aici, acest inel în care-ncerc 
să prind rotirea stelelor în spațiu:
medalie de foc și magic Cerc,
lui însuși hrană crudă și nesățiu.

Iar dincolo, ca simbol înțelept,
un cort de raze cu foiță clară:
Triunghiul către care mă îndrept
la dangatele bronzului de seară.

Nimic nu socoteam a fi străin
de-aceste prea statornice tipare
nici amfora corolelor de crin,
nici fulgerul cristalelor amare.

Mereu, ca instrumentul de suflat,
cu cântec se vor umple, căci faptura
își pipăie conturul terminat
abia adeverindu-le măsura.

Așa credeam. Sub stelele târzii,
culcându-mă, strângeam pe lângă mine
compasul, inginer de armonii
Și cocostârc al zborurilor line.

Ah! câte veacuri scapătă-ntr-un ceas
când somnul dulce-i frate cu minciuna?
Din formele de-aseară n-a rămas
întreagă și curată vai! nici una.

Cu ce călduri de iad și negre ploi
veniră astăzi zorile pe lume ?
Enorme bălării cu frunze moi 
foșnesc pe țărm, ca mările în spume.

Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip 
rănira idealul receptacol 
și ruinară transparentul chip 
căruia eu i-am fost umil oracol. 

O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci,
de ce-ai întors genunile fertile ? 
În loc să cânte sarea, sus pe stânci 
aud foind insecte și reptile. 

Pieziș e mersul astrelor pe grind, 
iar datina stihiilor surpau, 
de când un șoarece muri umblând 
cu stirvu-i putred cercul fără pată. 

Cu scrum și rumeguș de furnicar 
vă veți hrăni, voi - frunze libertine, 
ce-ați dat uitării-aulicul tipar 
și aria nervurilor divine! 

Iar voua, zburătoare-n stol și pâlc, 
știuța vi-i de-a pururea dar sparu 
bătaia aripilor, grea de tilc, 
prin care orice zbor devine artă! 

Vai! steaua asta merge spre amurg...
Cristalele s-au spart și sângerează. 
Și mii de ape lincede se scurg 
mânjind coroana fluviilor, trează. 

Ci-n mijlocul declinului lumesc 
eu stau și-aștept, cu sfiiciune, ceasul,
când putrezi-vor florile ce cresc 
ca broaște care-mi tulbură compasul.

Atunci, lovind cu vârful în nisip,
aceleași semne vor luci în soare,
păstrând în forma lor eternul chip al
lucrurilor lumii trecătoare.