Copii frumoşi, sînt Omul de zǎpadǎ Care-a vǎzut prea multe-n viaţa lui Şi care mai aşteaptǎ doar sǎ cadǎ Pe el omǎtul Dumnezeului. Nu mǎ mai pot juca precum odatǎ, Cînd nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi Din doi cǎrbuni, iar mǎtura stricatǎ Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi. Acum vǎ las, fiindcǎ e-un rost în toate Şi vreau s-o fac atîta cît mai pot, În sens invers şi-ncet de a-i strǎbate Poveştii mele albe drumul tot. A fost frumos atîţia ani de zile Sǎ ne jucǎm alǎturi, nu-i aşa? Definitiv rǎmîne scris pe file, În cartea fericirilor de nea. Cînd veţi vedea cǎ nu mai sînt în locul În care mǎ clǎdeaţi voi tot mereu Veţi şti, mai mari, cǎ-mi port în mine focul Şi mǎ topesc dupǎ un plan al meu. Cǎ Omul de zǎpadǎ e-o poveste Ce din pǎcate are un sfîrşit, Ca orice basm, dispare fǎrǎ veste Cînd timpul vieţii noastre-a-mbǎtrînit. Veţi şti, de-asemeni, cǎ am fost aparte Şi cǎ m-aţi plǎmǎdit din fulg ceresc, Cǎ frigul lumii îl simţeam ca moarte, Plîngînd prin rîsul vostru pǎmîntesc. Eu plec acum, cît încǎ mai e iarnǎ, Prin încǎlziri globale mǎ disip, Las viaţa voastrǎ-ntreagǎ sǎ discearnǎ Trecutelor zǎpezi frumosul chip. Mǎ voi gîndi la voi întotdeauna, Vǎ voi vedea-n paltoane şi galoşi Şi voi simţi cum mi-aşezaţi cu mîna Bulgǎri pe trup şi-am sǎ v-aud voioşi. Cînd veţi fi mari şi trişti şi singuri poate, Cînd veţi uita frumosul nostru joc, Din liniştea zǎpezilor trǎdate Vǎ voi aduce-n vis semn de noroc. Iar de nu veţi avea nici somn în noapte Şi un opaiţ va lumina la geam, Eu, Omul de zǎpadǎ şi de lapte, Am sǎ vǎ ning precum cînd ne jucam. (din volumul “Duminica poemului mut”)
duminică, 22 iunie 2025