Copilul care eram se speria cu propria lui imaginaţie. Ştiam că în fiecare seară omul negru se ascunde sub pat, fără respiraţie. Aştepta răsuflarea mea să o soarbă, să mă înghită în sine. Şi eu ţineam ochii strânşi ştiind că aşa n-o să poată nicicând ajunge la mine. Întotdeauna imaginaţia mea punea o condiţie plăsmuirilor ei. Şi strângeam pleoapele şi mă salvam înnumărând în gând unu, doi, trei... 7 martie 2016, Bucureşt
sâmbătă, 31 mai 2025