Onestitate

Crâmpeie de lut prin nori se răsfaţă
Zorii se scaldă în boabe de rouă,
Briza zglobie de soare se-agaţă
Şi-alungă de zor, din cer, luna nouă.

Fruntea îmi este de gânduri strivită
Râuri de lavă din suflet ţâşnesc
Vocea îmi cântă de dor, răguşită,
Spre tine în zare, cu ochii pornesc.

Te văd aşezând cuvinte pe rânduri,
Cu iz de iubire, cu lacrimi de vis,
Slova de jar, ca o floare în ronduri,
Aleargă în stihuri pe drum redeschis.

Te plimbi prin speranţe în ritm infernal
Şi-ţi râde curajul acum regăsit,
Alergi iar spre tine, prin timpul vernal,
Cu flori, cu parfum şi cu doruri ticsit.

Zâmbesc, admirând focu-n tine stârnit
Din viaţa-mi de piatră ce-n timp locuiesc,
Şi-n jocul iubirii, de versuri scornit,
M-am prins de-o fantasmă puţin nefiresc.

Aş vrea să primesc..., dar nu mai am vrere,
Prin iarna iubirii cu zel aş schia,
Dar eu sunt onest şi-ţi spun cu durere:
Bătrânul, în tânăr nu poţi a-l machia.