Oracolul

Întru un templu idolesc,
Era un zeu de lemn cu dar proorocesc;
El sfaturi şi poveţe la tot poporul da:

Pentru aceasta sta
În aur şi argint, spre slavă ferecat,
De jertfe-mpresurat,
De ruge asurzit
Şi de miroazme-năduşit.

Toţi în oracolul credea, fără-ndoială.
Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală!

Oracolul slăvit
Cu totul s-au schimbat şi s-au nimicnicit.
În loc de adevăr, el tot minciuni croia
La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea.

Iar pricina era:
Că-n zeul cel deşert un jertfitor intra
Şi, de avea el minte,
Apoi oracolul rostea cereşti cuvinte.
Dar când intra în zeu
Vreunul nătărău,
Atuncea vai de cei
Ce mai credeau în zei.