Orgoliu

Înstrăinaţi de gânduri de prisos,
De îndoieli născute dintr-o teamă
Ce poartă-n ea trecutul ca o dramă 
Nehotărâţi, zburăm privind în jos.

Ne mai minţim c-un zâmbet studiat,
Considerăm tăcerea drept orgoliu,
Mâhniţi, iubirea o-mbrăcăm în doliu
Şi sub povara ei păşim încovoiat.

Ne risipim nocturn printre cuvinte,
Mai înviem un sentiment crucificat
Pe rana sângerie a visului repudiat
De dorul nimicit cu false legăminte.

Ne agăţăm simplist de contradicţii
Negând vulcanul ce pulsează-n noi
Minţindu-ne că-i pace-n plin război
Din care numai noi suntem răniţii.

Gonim în mod firesc spre alte porţi
Pierzându-ne pe-alei cu foşnet ud,
Căluş punând iubirii care ţipă crud
Că ne iubim prea viu pentru-a fi morţi!