Cu hohot de nelinişti se zvârcoleşte marea Şi zbuciumul ei tainic se sparge-n albatroşi, Îi simt în valuri pulsul şi-n orizont chemarea Spre ţărmuri de odihnă cu zorii luminoşi. Mă-mbrac cu valul rece şi alge-mi pun pe tâmple, Dorind ca spre limanuri cu râvnă să înot, Dar neştiind că drama urma-va să se-ntâmple: Ah, orizontul fuge şi simt că nu mai pot! Abisul greu mă soarbe înfăşurat în spaime Iar bolta plumburie apasă greu şi ea, Şi-n sufletu-mi, speranţa mai poate să îngaime: Dar unde-i orizontul? Unde e ţinta mea? Când disperarea-ncearcă din mine să se-adape Şi punctele de sprijin se clatină pe rând, Îmi amintesc deodată că pot umbla pe ape Şi pune frâu la valuri, numai aşa: crezând! Se-aprinde orizontul când soarele apare Şi iarăşi siguranţa pluteşte-n jurul meu, E-acolo şi limanul, doar la un pas...mai mare, Un pas pe care-l face cu mine Dumnezeu! Simion Felix Marţian Eforie Nord, 24 iulie 2018
sâmbătă, 31 mai 2025