în lăuntrul meu e o pădure de mesteceni o mare de alb pe care nimeni nu o revendică dimineața aud răsăritul spunând rugăciunea zilei la amiază soarele lăcrimează tăcut e multă durere în ruga luminii undeva între umbrele de mesteceni sunt eu un suflet cu bilet doar dus înspre seară umbrele se subțiază subit și mestecenii se culcă în beznă atât de trist îmi aduc aminte de cei care nu mai sunt... prăbușirea în moarte e singurul sens al existenței și mâine va fi o altă zi
sâmbătă, 31 mai 2025