Alunec cu priviri absurde Peste rădişul făr-de noimă Sperând din nou să ne abunde El fondul fără de vreo formă. Absorb desişul vremii tulburi Cel presărat cu diafane Încă mai caut printre rânduri Esenţa din nimicuri făr-de drame. Păşesc pe creasta de din vale În aşteptare de senzaţii Mai caut drumul făr-de cale Şi în infern elucubraţii. Cobor pe panta făr-de trepte În haosul cel auster Aştept din nou să mă îmbete El Universul fără de mister. Mă-ndrept spre cine ştie ce Mă-ntorc din drumul neumblat A mai rămas nimicul ce se coace Şi nemurirea singură-n palat.
sâmbătă, 31 mai 2025