Înconjoară cu-a lui braţ Mijlocu-i subţire Şi sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea… amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală. Când duşmanii sfarmă-n porţi Şi pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i şi moare. Şi oraşu-eliberat De inamice săbii Slobozi oceanului Cârduri de corăbii. Printre crengi strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. Şi sub arborul cel gros Şi în umbra deasă La mormântul marmoros Doamna cea frumoasă, Ţi se pare cum că vezi Pe o veche icoană Îmbrăcată prea frumos – Palida madonă.
