Pământul

(22 aprilie - Ziua Pământului)

Planeta albastră-i Pământul, înconjurat de ape 
şi chiar scăldat de ele, este al vieţii leagăn
sub cerul plin de stele; în zori e plin de rouă,
ziua surâde-n soare, apusu-l răcoreşte
cu-nmiresmata-i boare.

Pământu-n anotimpuri îşi schimb-a lui culoare,
verde-i primăvara când glia prinde viaţă,
şi este galben vara când soarele-l răsfaţă.
Toamna, arama frunzei îi dă a ei culoare…
Secătuit de vlagă îl află mândra iarnă 
şi-i înveleşte trupul în stratul de zăpadă.
Pământul hibernează, profund se odihneşte,
în trup îi fierbe lava şi inima-i zvâcneşte.

Perpetua-i existenţă protejată e de soare,
de lună, în timp de noapte, şi stele strălucitoare.
Luceafărul dimineţii îi trimite a lui rază
să-i trezească muritorii ce încă profund visează.
Deşteptat din nou la viaţă Pământul ne ocroteşte,
ne hrăneşte cu-a lui roade, cu apă ne răcoreşte.

Îi înălţăm în slavă - imn de mulţumire,
din răsărit de soare şi până la apus.
El ne susţine viaţa prin roada lui bogată,
ne odihneşte noaptea când luna este sus.

Pământu-i nemurirea, suflarea-i trecătoare,
contactul cu pământul e-a vieţii desfătare. 
Ne naştem din ţărână fiinţe muritoare
şi-ntreaga noastră viaţă trăim o transformare.
Pământul ne primeşte, pe noi, pe fiecare,
când dăm tribut viaţa din “lumea trecătoare”.