e greşit să crezi că ne putem tasta pe suflet fără să se deschidă din când în când fereastra unui zâmbet prin care să intre prima lege a atracţiei. o nuanţă înfocată de vis îmi strânge toate punctele de sprijin să le aşeze ca pistrui pe fiecare pântec de utopie în care noi am existat. aşteptarea îmi respiră altfel de când mi-am sedat secundele cu tine ca să simt eternul cum exultă în ipoteza sărutului tău. tu eşti tot mai frumoasă în simetria ta cu graţia lunii. fiecare pas îţi sună a remediu pentru antiscrisul de poet. în ochii tăi sunt versuri cu aromă de celest, ascunse parcă de un legământ sever să-mi fie ploi compacte numai mie, să-mi fie numai mie doruri îngropate în fiori. sapă, iubire, până cazi adânc în mine şi ai să-mi vezi subsolul dragostei unde plămânii mi se conjugă doar cu rădăcinile tale. acolo nu sufăr de boli sofisticate, am doar pigmenţi de ruşine pe buze, că nu te ştiu pe gust, deşi miroşi a veşnicie atât de mult că mi s-au copt poeziile în tine.
sâmbătă, 31 mai 2025