Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţe Şi faţa mea cu mâinile-i s-o ieie, Ca să mă pierd în ochi-i de femeie, Citind în ei întreaga mea viaţă. Dar când s-o prind, ea n-a voit să steie Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i faţă; Pândind, cu ochii mă-ntreba isteaţă: Să-mi dea o gură, ori să nu-mi mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ş-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împotriviri duioase-a frumuseţii În lupte dulci desfac urâtul vieţii, Ce n-au amar, fiindcă au măsură.
