Parfumul unei toamne târzii
sâmbătă, 31 mai 2025
,,Eu mi-am dorit” şi încă mai doresc
Să-ţi simt ,,parfumul toamnei ruginii”!
Chiar dacă iernile pe mine cresc,
Tu încă primăvară poţi să-mi fii!

S-au rătăcit în beznă visele
Şi au rămas doar umbre ce nu ştiu
Că am ajuns să număr clipele
Ce trec şi mă veghează în pustiu!

Tu mă-nsoţeşti în nopţile târzii
Şi nu mă laşi pierdut într-un abis,
Dar nici zălog în braţe de stihii
Ori adormit de vraja unui vis!

Mi-am dorit să mă chemi printre stele
Purtat către zări pe aripi de vânt
Doar așa, să mai uit de-ale mele
Și să m-alinți când îți ies din cuvânt!

Dar m-ai oprit la margini astrale
Într-un anotimp cu flori ruginii.
Mi-au rămas amintirile tale 
Și parfumul unei toamne târzii!

Printre ramuri  tăcerea se-ascunde,
Norii aleargă ca niste stafii,
Cu gândul rătăcit pe niciunde
Te-aștept, tu primăvară iar să-mi fii!