Pasul metaforei Ați găsit fereastra, dar ați pierdut cerul, cum au să-l privească ochii întorși în jos când minciuna limbii cere adevărul auzit pe față, dar rostit pe dos? La voi, ceasul cântă, păsările bat, infinitul poate într-o zi sfârși timpul te mănâncă, cerul stă legat, iar fântâna-i suflet, sufletul ce-o fi? Ați mințit că marea a înviat și plânge pasărea ucisă zboară fără trup, că rotind oceanul, cerul nu se frânge, stele nu mai cad, nopțile se rup, râuri nu mai curg, apele vorbesc, adevăr minciună ați decis să fie, sub cupola spartă, ploile cerșesc, de sub cerul meu, altă veșnicie.
sâmbătă, 31 mai 2025