Văzând cum Pasărea lui Joe răpea berbecul cel semeţ, Un Corb, hain şi hrăpăreţ, Mai slab, dar mult mai lacom, visa şi el isprăvi Ca ale hoţomanului din slăvi. Rotindu-se mereu în sus şi-n jos, Dar neluând în seamă pleava mieilor, Alese un Berbec, – cel mai frumos, Din cei crescuţi să fie jertfiţi în cinstea zeilor. – Mai rar aşa dădacă să îngrijească bine! M-oi ospăta din tine aşa cum se cuvine! Şi se şi năpusti pe loc, zevzecul, Să ia Berbecul. Habar n-avea croncanul cel trufaş Că e mai greu berbecul decât un boţ de caş Şi nici nu bănuia c-o să rămână Cumva, zălog în încâlcita-i lână Şi nici că-n închisoarea îngustei colivii Va fi o jucărie de haz, pentru copii, Căci a plecat ciobanul acas’, cu el în mână. O pildă e-o ispită, desigur, pentru toţi, Dar se cuvine, totuşi, cu grijă să socoţi Şi să nu-ncerci vreodată să faci decât ce poţi. E drept că Viespea e năbădăioasă Dacă nimereşte orbeşte, într-o plasă Cu fire cât de dese, Ei nici nu-i pasă; Dar Musca, dacă intră, nu mai iese.
sâmbătă, 19 aprilie 2025