Pe a unui nufăr frunză

Pe a unui nufăr frunză,
Noi, cândva, ne-am întâlnit.
Tu, o mică buburuză,
Eu, un cărăbuş timid.

Când cuprinşi de oboseală,
Căutam un loc de-odihnă,
Am prins gazda ideală
Şi-am aterizat în tihnă. 

Doar pornit să văd tabloul
Şi să aflu locul nou,
Ţi-am complimentat sacoul
Strâns mulat pe trupul tău.

Nu mi-ai spus a cui creaţie
Ai ales spre afişare.
Mi-ai dat braţul, şi cu graţie
Ne-am apropiat de floare.

Am poftit nectar de nufăr
Să sorbim încet, în doi,
Şi din al memoriei cufăr
Să tot povestim de noi.

Să fi fost ceva cam dulce
Elixirul ce-am sorbit?
Am simţit că-n vene-mi curge
Şi mă moleşesc cumplit.

Sau poate că ochii albaştrii
M-au furat pe nesimţite?
Parcă, sub sclipiri de aştrii,
Păreau nestemate sfinte.

Dar căzut în somn pe dată
Visam revederea noastră:
Eu, un fluture cu coadă, 
Tu, o libelulă-albastră.