Pe gînduri ziua, noaptea în veghiere,
Astfel viața tot în chinuri trece –
Va vrea natura oare să se plece
La ruga mea – să-mi deie ce i-oi cere ?
Nimic nu-i cer decît mormîntul rece,
Repaos lung la lunga mea durere –
Decît să port iubirea-mi în tăcere,
Mai bine ochiu-mi moartea să mi-l sece.
Căci lumea e locașul pătimirei :
Un chin e valu-i, iară gîndul spuma,
Dureri ascunse farmecele firei.
O dată te-am văzut – o clipă numa –
Și am simțit amarul omenirei…
Ce-am folosit că-l știu și eu acuma ?
[1876]
