În noapte stau şi cuget ,mută La marea gândului neînțeles Adorm pe plaja visului, pierdută, Purtată de val spre al meu eres. Din marea gândului conceput De fantomele minții mele, Apare în noapte refăcut Din spuma mării ,din praf de stele, Un idol ce n-am mai văzut Decât cu ochiul minții mele. Şi se apropie de mine Cu fața-i albă ca luna plină Privindu-mă cu afecțiune, Cu ochii săi ca marea-n beznă. Îngheț şi nu pot să mă uit, Şi totuşi cât l-am aşteptat, Şi am crezut că-i doar un mit, Un vis al meu demult uitat. Acum e aievea lângă mine Şi mă atinge cu mâna-i udă Tresar uşor de-atâta bine Şi trupul simt că nu-mi mai rabdă. Cu gura-i rece ca apa mării Mă adapă el neîncetat, Cu păr din soare îmi mângâie nurii Ce plăcerii au şi cedat. Îi caut ochii cu privirea, El mă sărută din priviri, Şi încerc să nu mă pierd cu firea În ale sale dezmierdări. Cu un sărut pecetluieşte Acea noapte de amor, Şi soarele iar mi-l goneşte Pe visul meu cel călător. Şi mă trezesc nedumerită, Îl caut în mare ,îl caut în nor, Mă-ntorc în mintea mea pierdută Tânjind după acel călător.
sâmbătă, 31 mai 2025