Trece melcul prin grădină Şi străbate în lumină Verdele din iarba udă, Ochii mari parcă-mi inundă Cu tăcerea tălpii crudă! Lupe mici răsar ca stele În marea de verde-n vele Şi încet îmi mijesc ochii Ca să văd prin ele plopii. Palmele le trec prin iarbă Şi cu-a lor privire oarbă Văd cristale de lumină Puse-n verde la odihnă. Simt în palme unda lui Şi iau urma melcului Căci în marea de smarald Caut sufletul lui cald. Am găsit melcu'-n tăcere Şi mi-a dat a lui putere: În suflet să am credinţă, Cu răbdare şi voinţă Totul este cu putinţă!